joi, 15 octombrie 2009

Cerul

Să vorbeşti despre Cer este extrem de greu pentru că omul poate să exprime doar câteva frânturi din ceea ce e Cerul si Împărăţia lui Dumnezeu.
Oswald Sanders spunea: “Dumnezeu nu ne-a spus tot ce ne dorim să ştim despre Cer, dar ne-a spus tot ce trebuie să ştim.”
Personal, cred din Scripturi că Cerul este o dimensiune cât se poate de reală, în care se manifestă deplin prezenţa Dumnezeului Sfânt şi Atotputernic. În prezenţa Celui Preaînalt Moise spune: “Sunt îngrozit şi tremur”(Evrei 12:21). De aceea, o astfel de atitudine este de dorit chiar aici pe pământ când venim în închinare înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, Cerul este locul în care închinarea după care tânjim atât de mult aici pe pământ are loc in cel mai perfect mod (Isaia 6; Apoc. 4-5). Repetiţia pare a fi o unealtă a “lucrării de închinare” care se face in Împarăţia lui Dumnezeu. Asta se poate vedea atât din Isaia 6, cât şi din numeroşi Psalmi ai lui David(“om dupa inima lui Dumnezeu”).
Pentru cei răscumpăraţi, Cerul este destinaţia imediată în urma morţii trupului lor. Însuşi Dumnezeul cel Atotputernic va şterge orice lacrimă din ochii lor, ne spune Apocalipsa, şi moarte, tânguire sau durere nu vor mai exista(Apoc. 21:4). Nu pot nici să-mi imaginez  cum va fi când mâna Mântuitorului meu va şterge fiecare lacrimă din ochii mei, dar abia aştept acel moment. Vom fi eliberaţi de orice povară, ispită sau luptă pe care o aveam pe când trăiam pe pământ. Lupta cu firea nu va mai fi, nici un alt  obstacol nu va mai sta în calea noastră pentru a-L glorifica şi înălţa pe Cel pe care L-am urmat toată viaţa pe pământ.
Deşi locul acela va fi de o splendoare de neimaginat, ochii noştri şi atenţia noastră se va îndrepta exclusiv spre Sfinţenia şi Măreţia Domnului nostru. Nu vom face altceva, decât să ne alăturăm fiinţelor care din veşnicie în veşnicie îl glorifică pe Dumnezeul care este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.
Dacă până acum am privit la cum va fi in Cer, cred ca este important de reamintit ce trebuie să reprezinte Cerul pentru noi cât încă suntem pe Pământ. As dori sa ilustrez Cerul prin munca pe care o fac zi de zi.        Lucrez într-o companie care realizează sisteme de navigaţie(GPS). Utilizatorul unui astfel de dispozitiv trebuie să-şi seteze de la început adresa de origine(home address). În funcţie de această adresă utilizatorul va primi informaţii de orice fel. Daca se setează Cluj, sistemul va folosi automat limba română, se va poziţiona pe Cluj, se vor oferi informaţii diverse despre Cluj şi împrejurimi şi toate operaţiile se vor face având ca referinţă adresa de origine, Cluj. La fel, cred, trebuie să fie si pentru noi, relativ la Cer. Cred că trebuie de la bun început sa avem setat Cerul ca şi adresa de origine şi tot ce facem aici pe pământ, prin orice greutăţi trecem, orice obstacole ne stau înainte, orice căutări avem să le depăşim având perspectiva Cerului în inimile noastre.
Întreaga noastră viaţă să o trăim în funcţie de adresa noastra de origine, Cerul, Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu ne pierdem nădejdea.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire