joi, 15 octombrie 2009

Cerul

Să vorbeşti despre Cer este extrem de greu pentru că omul poate să exprime doar câteva frânturi din ceea ce e Cerul si Împărăţia lui Dumnezeu.
Oswald Sanders spunea: “Dumnezeu nu ne-a spus tot ce ne dorim să ştim despre Cer, dar ne-a spus tot ce trebuie să ştim.”
Personal, cred din Scripturi că Cerul este o dimensiune cât se poate de reală, în care se manifestă deplin prezenţa Dumnezeului Sfânt şi Atotputernic. În prezenţa Celui Preaînalt Moise spune: “Sunt îngrozit şi tremur”(Evrei 12:21). De aceea, o astfel de atitudine este de dorit chiar aici pe pământ când venim în închinare înaintea lui Dumnezeu. De asemenea, Cerul este locul în care închinarea după care tânjim atât de mult aici pe pământ are loc in cel mai perfect mod (Isaia 6; Apoc. 4-5). Repetiţia pare a fi o unealtă a “lucrării de închinare” care se face in Împarăţia lui Dumnezeu. Asta se poate vedea atât din Isaia 6, cât şi din numeroşi Psalmi ai lui David(“om dupa inima lui Dumnezeu”).
Pentru cei răscumpăraţi, Cerul este destinaţia imediată în urma morţii trupului lor. Însuşi Dumnezeul cel Atotputernic va şterge orice lacrimă din ochii lor, ne spune Apocalipsa, şi moarte, tânguire sau durere nu vor mai exista(Apoc. 21:4). Nu pot nici să-mi imaginez  cum va fi când mâna Mântuitorului meu va şterge fiecare lacrimă din ochii mei, dar abia aştept acel moment. Vom fi eliberaţi de orice povară, ispită sau luptă pe care o aveam pe când trăiam pe pământ. Lupta cu firea nu va mai fi, nici un alt  obstacol nu va mai sta în calea noastră pentru a-L glorifica şi înălţa pe Cel pe care L-am urmat toată viaţa pe pământ.
Deşi locul acela va fi de o splendoare de neimaginat, ochii noştri şi atenţia noastră se va îndrepta exclusiv spre Sfinţenia şi Măreţia Domnului nostru. Nu vom face altceva, decât să ne alăturăm fiinţelor care din veşnicie în veşnicie îl glorifică pe Dumnezeul care este Alfa şi Omega, Începutul şi Sfârşitul.
Dacă până acum am privit la cum va fi in Cer, cred ca este important de reamintit ce trebuie să reprezinte Cerul pentru noi cât încă suntem pe Pământ. As dori sa ilustrez Cerul prin munca pe care o fac zi de zi.        Lucrez într-o companie care realizează sisteme de navigaţie(GPS). Utilizatorul unui astfel de dispozitiv trebuie să-şi seteze de la început adresa de origine(home address). În funcţie de această adresă utilizatorul va primi informaţii de orice fel. Daca se setează Cluj, sistemul va folosi automat limba română, se va poziţiona pe Cluj, se vor oferi informaţii diverse despre Cluj şi împrejurimi şi toate operaţiile se vor face având ca referinţă adresa de origine, Cluj. La fel, cred, trebuie să fie si pentru noi, relativ la Cer. Cred că trebuie de la bun început sa avem setat Cerul ca şi adresa de origine şi tot ce facem aici pe pământ, prin orice greutăţi trecem, orice obstacole ne stau înainte, orice căutări avem să le depăşim având perspectiva Cerului în inimile noastre.
Întreaga noastră viaţă să o trăim în funcţie de adresa noastra de origine, Cerul, Împărăţia lui Dumnezeu şi să nu ne pierdem nădejdea.

vineri, 9 octombrie 2009

A muri, o da, e un castig!

,,E mai uşor să mori pentru Christos căci mori într-o clipă, dar e mult mai greu să trăieşti pentru El căci trebuie să mori în fiecare clipă”.

Adevarate cuvinte ... desi a muri pentru Cristos inseamna si sa mori in fiecare clipa fata de tine insuti si fata de pacat.
Uneori imi vine gandul egoist sa-mi doresc moartea decat sa am parte de suferinta, de ispite, de probleme ... Dar, cred ca mai de folos e moartea mea clipa de clipa fata de pacat, fata de pofte, fata de e-ul meu si mandria mea.

A muri, e un mare castig. E un castig al vietii, al vietii lui Cristos in mine. Si e un castig al meu in lupta cu pacatul.
A trai, in schimb, e o lupta care tot la moartea mea duce ... in timpul vietii e moarte fata de fire, iar apoi e moartea care e cel mai mare castig al meu, caci ma v-a duce-n slava Sa.

Nu stiu ce e mai usor: sa mori sau sa traiesti ... dar vreau ca fie una, fie alta sa ma duca in Imparatia lui Dumnezeu dupa care tanjesc tot mai mult.

joi, 8 octombrie 2009

Why me Lord ...

"My soul's in Your hands ..."

DACA traim, pentru cine traim?!

Faptul ca INCA traim nu ni se datoreaza.
Nu noi suntem viata, nu noi dam viata si noi tinem viata.
Cred ca Dani Cosma este o unealta in mana Creatorului si a Celui ce este VIATA ca sa ne aduca aminte ca El stie exact cat mai avem de stat aici.
Ma doare ca Dani a plecat acum, dar nadajduiesc in scumpa revedere in Imparatia Cerurilor.
Ma doare si pentru ticalosia si nemernicia pe care o regasesc in mine cand imi evaluez viata din perspectiva mortii. Si imi dau seama cat sunt de firesc.... Cristos ne-a dat VIATA si noi ne-o "vindem" pe tot felul de nimicuri. Dar cand vine moartea, parca ne trezim. Ciudat!!! In fata mortii, parca suntem mai cercetati decat in fata VIETII!!! Cred ca nu degeaba zice Pavel "Nu veau sa stiu altceva intre voi, decat pe Crisos, si pe El RASTIGNIT!!!". Oare ce vede Pavel si ce vede Cristos intre noi, betelisti dragi? Forme? Rautati? Invidii? Barfa? Mandrie? O forma de Evlavie? O forma de inchinare? .........................................
Ma rog, ca trezirea sa nu ne tina 3 zile, ci sa ne transforme Cristos vietile chiar prin socul mortii prietenului nostru, Dani.

Daca INCA traim ... pentru cine traim!?

luni, 5 octombrie 2009

Asa cum sunt la Tine vin!

Povestea autoarei acestei cantari si multe alte imnuri care se canta in intreaga lume.
Uneori e nevoie de suferinta ca sa spui: ASA CUM SUNT LA TINE VIN!

joi, 1 octombrie 2009

Fii binecuvantat, Isuse

-- Traian Dorz --

Fii binecuvântat Isuse,
În veci fii binecuvântat
Căci ai lucrat în viaţa noastră
În chip atât de minunat.

Eram căzuţi în fărdelege
Mergeam din ce în ce mai jos
- Tu ne-ai scăpat şi-abia acuma
Vedem din ce adânc ne-ai scos.

Din văi de chin şi de tristeţe
Mereu în jurul Tău ne-aduni
Noi Te urmăm şi-abia acuma
Vedem pe ce-nălţimi ne sui.

Abia acum gustăm dulceaţa
Şi harul noii Tale vieţi
Când Tu ne porţi din slavă-n slava
Atâtor mii de frumuseţi.

O, când ne-mpărtăşeşti în Tine
De-un har atât de minunat
Cântăm plângând de bucurie
- Isuse fii binecuvântat!